Cine, ce, cum crede

 Călătoreşte mult. De ani buni scrie jurnale de teatru. E critică şi tăioasă. Mulţi o citesc. Îi place să fie lăudată. Deloc mângâiată. Prin marile temple culturale are lojă rezervată. Refuză orice nume. Devine nervoasă când i se spune Pisi. Semnează pisica albastră. Şi aşa a rămas. Un personaj.

I s-au căutat genealogii. Biografi celebrii au mers pe urmele sale. Nimeni nu ştie de unde a apărut. După amprenta genetică ar fi din Rusia. Ce se ştie e că strămoşii ei erau preferaţii ţarilor. Cazacii le purtau în spate. Atacau şi ele duşmanii. Adevărate luptătoare. Poate de aia nu-i place să fie alintată.

Dar de unde plăcerea reflectoarelor? Legenda spune că Pisica albastră, cea care a poposit la Iaşi pentru câteva zile, a fost abandonată de către o familie de oligarhi ruşi într-o sală de teatru. Şi de atunci s-a îndrăgostit de lumea Thaliei. Nu a avut niciun motan. Nicio felină nu s-a putut apropia de ea. Se spune că în tinereţe chiar a jucat pe scenă. Tare s-a supărat când un actor neatent a călcat-o pe lăbuţa dreaptă. De atunci scrie în propriul jurnal despre roluri, tabieturi şi personaje.

Se spune despre ea că are rezistenţa rusoaicei, blândeţea franţuzoaicei şi umorul bărbaţilor englezi. Nu-i place să fie privită. Mari pictori au căutat-o să-i facă portretul, jurnalişti celebri îi cer interviuri, nobili ruşi îi trimit invitaţii. Toţi se lovesc de un zid.

O fi oare reîncarnarea lui Tolstoi? Se spune că cinează doar cu Regina Angliei, îşi face vacanţele la Monaco şi dă lecţii de pisicologie aspirantelor, atent selecţionate de impresarii săi. Cu oamenii comunică doar prin scris.

Odată unul dintre admiratori i-a trimis o carte cu un şoarece. Atât de supărată a fost de gestul necuvenit, încât a refuzat să mai iasă în lume o lună de zile. Toţi s-au speriat că a păţit ceva. În casa ei cu verandă spre lume şi-a scris memoriile din viaţa anterioară. Mari editori se bat să-i obţină mult râvnitul manuscris. Admiratorii spun că doar Reginei Angliei i-a spus marele ei secret şi unde a ascuns povestea celeilalte vieţi.

Până să devină un autor de bestseller judecă lumea. Odată i-a scris Papei. I-a cerut să fie primită cu onoruri de stat. Nu a înţeles niciodată de ce nu i s-a dat nici până azi un răspuns.

Citiţi-o, admiraţi-i ţinuta şi veţi înţelege altfel rostul lumii!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s